Sfaturi de supravietuire in cartier
Ca sa scapi cu viata din cartier, trebuie sa inveti cateva lucruri de baza. Stiti foarte bine povestea Alexandrei, fata de 15 ani ucisa de Gheorghe Dinca in Caracal. Fata a sunat la 112 de 3 ori si STS, Procuratura si Politia au intrat in casa criminalului dupa 19 ore. O lipsa totala de profesionalism si o colaborare proasta intre cele 3 institutii importante ale statului roman au dus la aceasta nenorocire. Ar fi bine sa ai grija de tine pentru ca daca stai cu speranta ca STS sau Politia vor face ceva pentru tine, te inseli amarnic.
Ce trebuie sa stii ca sa iti salvezi pielea in cartier?
Cand te sui intr-o masina a unui strain sau orice taxi, memoreaza numarul masinii pentru ca daca se intampla ceva, asta e o informatie vitala de care te poti folosi. Fa o poza la numarul de inmatriculare si daca ti se pare ceva dubios, trimite poza unui prieten. Sa tii minte cel putin 2 numere de telefon mobil ale persoanelor apropiate, in caz ca trebuie sa suni de pe alt mobil. Unul din ele ar trebui sa fie al tatalui tau si al doilea al unui prieten foarte bun. Daca nu va raspunde unul, va raspunde celalalt.
Ar fi bine sa ai mereu cash la tine pentru ca te poate ajuta rapid sa iesi dintr-o incurcatura. Portofelul nu se tine in buzunarul de la spate pentru ca ramai repede fara el in orasele aglomerate. Ar fi bine sa ai bani si in portofel, dar si in alt buzunar in cazul in care se intampla sa fii tinta unor hoti de buzunare.
Sa nu eziti sa strigi dupa ajutor daca te simti in pericol. Romanii nu sunt saritori din fire, dar se va gasi unul care sa ia atitudine. Asta o spun din experienta proprie, atunci cand un barbat a bagat mana intr-o femeie la mine in cartier, cred ca erau amanti, dar femeia nu dorea sa plece cu el. Am ramas langa ei, desi ala dorea sa scape de mine. I-am spus ca nu plec nicaieri si eram pregatit pentru orice, chiar si pentru o incaierare cu un mascul nervos. Omul a plecat cu mana goala, femeia s-a suit intr-un taxi si povestea s-a terminat cu bine.
Daca esti turist si vrei sa ii spui unui localnic sa iti faca o poza, apeleaza la unul care e angajat la un restaurant sau terasa sau la unul care este mult mai batran ca tine ca sa il poti prinde.
Daca crezi ca esti urmarit, arunca o privire la o vitrina cu haine ca sa vezi cine e in spatele tau, fara sa dai de banuit. Daca esti intr-o gara intr-un oras nou si nu stii incotro sa o apuci, aprinde o tigara si in acest fel nu mai pari un strain derutat.
Alte sfaturi invatate intre blocurile gri
Marimea nu conteaza in strada. Sunt criminali periculosi care sunt mici de statura si nu au mai mult de 65 kg, dar te pot taia fara sa clipeasca. Nu intoarce spatele la nimeni. Daca vorbesti de aproape cu un strain tine mana stanga mai aproape de barbie in cazul in care esti lovit sau rupe distanta dintre voi. Adica ar fi bine sa fii foarte aproape de el incat sa nu aiba loc sa loveasca cu un croseu de dreapta. Majoritatea barbatilor sunt dreptaci, iar daca tu il prinzi cu mana stanga de dreapta lui, ii scoti din lupta cea mai importanta arma, iar tu ai dreapta libera.
Nu umbla in papuci. Nu poti sa alergi in papuci si nu se stie cand trebuie sa te misti rapid. Leaga bine sireturile la sneakers sau adidasi daca nu vrei sa te impedici intr-un sprint prin cartier.
Mergi pe strada sigur pe tine, cu capul sus. Daca tii capul in pamant, o sa pari o victima pentru golanii din cartier. Nu te uita la mobil in timpul noptii pentru ca nu o sa vezi ce se intampla pe langa tine. Vara, daca e soare puternic si ai intrat intr-o scara de bloc, stai un minut acolo ca sa se obisnuiasca ochii cu noua lumina.
Cei mai galagiosi si care se bat cu pumnul in piept sunt cei mai slabi, aia care tac si nu iti zic nimic dupa ce i-ai jignit grav sunt cei mai periculosi.
Sa nu ai incredere in cineva care spune mereu: Ai incredere in mine.
Sursa poza timeout.com
Recent Comments