Rezervatia de zimbri Neagra

rezervatia de zimbri Neagra

Rezervatia de zimbri Neagra din Dambovita, care are acum 33 de exemplare, este considerata cea mai mare din Romania. Informatia asta o am de la omul care mi-a luat bani pe bilete de intrare, 10 lei adulti si 6 lei minori si care mi-a explicat totul despre aceasta asezare.

Rezervatia de zimbri Neagra se afla in localitatea Bucsani, la 21 de km de Targoviste si acum ceva timp, intr-o zi insorita de octombrie, am fost sa vizitez aceste exemplare magnifice din tara noastra. Doar ca drumul nu este perfect, pentru ca ultimii 5 km nu sunt ca in palma si nu va recomand sa va duceti daca ploua. O sa gasiti pe traseu oameni care se ocupa de taieri in padure si daca nu stiti zona bine ar fi bine sa va ghidati cu Waze. Zimbraria Neagra este deschisa zilnic intre 10 si 16.

Daca este vreme frumoasa, ar fi bine sa va duceti sa vedeti zimbri pana in ora 12, la pranz. Eu am ajuns pe la ora 11 si pe la ora 11:45, zimbri plecau spre padure. Daca ajungeti pe la ora 13 sau 14, s-ar putea sa va multumiti doar cu cele 2 mari exemplare din tarc pentru ca restul zimbrilor se retrag in padure dupa ce mananca. Eu am fost la inceputul lunii octombrie in 2019 si zimbri nu mai gaseau multa iarba in padure si au venit in numar mare sa manance hrana oferita de oamenii de acolo.

Angajatii care se ocupa de aceasta rezervatie dau hrana acestor animalelor salbatice din familia bovinelor la orele diminetii. Daca vreti sa vedeti foarte multi zimbri, ar fi bine sa fiti la ora 10 sau 11 acolo. Moara, unde se pregateste mancarea lor, porneste pe la ora 10.30 si la auzul sunetului specific, aceste animale mari vin in zona.

Cum este atmosfera in rezervatia de zimbri Neagra?

foisor zimbrarie Neagra

Dupa ce am intrat in zimbrarie, omul de la intrare mi-a explicat unde sunt cei mai multi zimbri, cand le-a dat sa manance si daca vreau sa ii vad de aproape are 2 exemplare mari intr-un tarc. Aceste 2 exemplare erau pe partea stanga, la vreo 150 de metri de la intrare. In capat, se afla un foisor cu 2 etaje de unde poti sa vezi multe exemplare de animale salbatice din familia bovinelor. Erau cel putin 25 de zimbri de diferite marimi, printre care si 6 vitei care tineau aproape de mamele lor.

De la ultimul nivel al foisorului se vede toata zona unde se hranesc aceste animale mari, dar ar fi bine sa aveti un binoclu sau un aparat foto cu zoom bun la voi ca sa bucurati cu adevarat de aceasta experienta. Cand am ajuns eu, acolo era deja un grup de vreo 7 tineri galagiosi care erau plini de viata, dar care nu m-au deranjat in niciun fel. Am prins cerul senin, soare din plin si am reusit inca o iesire dintre blocurile gri din cartier in natura.

Informatii de baza despre zimbri

In 1760, ultimul zimbru din salbaticie a fost ucis de vanatori in tinuturile romanesti si abia in 1958 am primit 2 exemplare din Polonia ca sa repopulam padurile noastre cu aceste exemplare. De atunci, aceste animale mari au primit nume care incep exclusiv cu Ro, de exemplu Rococo, Rotunda, Rogojan, Romario, Roberta.

Zimbrii sunt cele mai mari mamifere terestre din Europa, mai mari si decat ursii. Un mascul ajunge la o tona si jumatate greutate, iar o femela la 600 kg. Zimbrul este un animal sfios si se fereste de oameni daca traieste in salbaticie. Daca nu ati fost pana acum in rezervatia de zimbri Neagra, nu stiu ce mai asteptati.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share via
Copy link