Stai in casa!
Stai în casă! Asta trebuie să înțeleagă toată lumea. Ca să supraviețuiești acestei pandemii de coronavirus trebuie doar să stai în apartament sau casă și să îți ocupi timpul. Suntem în era internetului de mare viteză, avem HBO, Netflix, jocuri pe telefonul mobil sau pe laptop, o sufragerie mare unde poți să faci flotări sau aerobic, cărți interesante scrise de autori celebri, diferite rețete de mâncare de incercat, jocuri ca remy, șah, table, Activity, aveți posibilitatea să sunați părinții și prietenii apropiați cu video etc.
Nu ai cum să te plictisești în aceste vremuri, iar pericolul reprezentat de coronavirus este real. Ai 90% șanse să scapi de această boală dacă stai în casă și nu te plimbi aiurea prin parc.
Stai in casa si ai grija de familia ta! Fii responsabil!
Oameni buni, pe acest site mai râdem, mai glumim, dar acum o să devin mai serios și o să spun că totuși cineva trebuie să-i bage în sperieți pe cei care în continuare fac cozi peste cozi la magazine, fac trenulețe pe la biserici și care în general nu țin cont de “recomandări”.
Am crezut că poate e ceva în neregulă în Italia și va fi o excepție, dar se pare că și Spania urmează același grafic (al morților). Într-o singură zi, Spania a crescut cu 30% numarul celor care au pierdut lupta cu COVID-19. Deja nu mai vorbim doar de bătrâni, vedeți câte cazuri apar zilnic cu tineri, cu medici care vorba aceea, sunt mai imunizați decât marea parte a populației…
Serios, terminați cu “recomandările” acestea pentru că e deja prea târziu! Trebuie IZOLARE GENERALĂ, scos armata pe străzi, să nu mai miște decât ce este 100% esențial. O lună-două nu murim dacă stăm în casă, vom trece noi și peste asta. Și aici pun accentul pe “nu murim”!
Lăsați-le naibii de tone de hârtie igienică, nu muriți fără, vă garantez! Lăsați D-zeului pupatul icoanelor, dacă sunteți credincioși cu adevărat, nici nu aveți nevoie! Terminați cu “jobul meu de secretară e foarte important” pentru că nu îți mai poți face jobul de pe lumea cealaltă. Business-urile ni le vom reface, dar doar dacă vom mai fi în viață pentru asta.
Suntem cu aproximativ 2 săptămâni după Italia, și câteva zile după Spania. Nu avem nici 10% din sistemul lor sanitar sau resursele lor. E prea târziu pentru recomandări, chiar e atât de greu de înțeles? E o matematică simplă, una foarte morbidă însă. Dacă încă mai credeți că este vreo glumă, dacă încă mai credeți în conspirații, uitați-vă în ochii părinților, bunicilor, și apropiaților voștrii, și garantați-le că nu vor păți nimic!
Personal consider că de toți cei ce vor începe să moară în curând, sunt direct responsabili cei care acum nu au suficientă putere să treacă la măsuri dure. Mai bine să fiți înjurați acum pentru un pic de lipsă de democrație, decât să fiți cei pe umărul cărora vor sta miile de morți. Klaus Iohannis vrei să fii ținut minte ca președintele care a avut curaj sau ca președintele care știa că o să-i moară oamenii pe capete și el le făcea “recomandări”?
Pentru cei care încă mai cred că sunt “prăpăstios” sau exagerez, vă garantez că mă bazez strict pe statistici (le puteți vedea și voi, nu sunt secrete). Mă bazez pe numărul extrem de mic al testelor efectuate în România, pe numarul foarte mare al celor întorși din străinătate, pe faptul că oamenii în continuare nu vor să respecte “recomandările” sau nu înțeleg ce se întâmplă, pe lipsurile din sistemul sanitar, pe numărul de locuri la ATI-uri și tot așa mai departe.
Stai in casa! Asta trebuie sa inteleaga toata lumea.
Recent Comments